luni, 15 septembrie 2014

Mesajul directorului la inceput de an școlar 2014-2015


Dragi elevi, stimaţi părinţi, onoraţi dascăli,
 
În luna septembrie a fiecărui an exista o zi de mare importanță spirituală - este ziua când peste tot in țara moastră, se deschid larg porțile școlilor, iar inimile noastre vibrează de bucurie, de nerăbdare și de emoție. Este ziua revederii, a reîntâlnirii după o vacanță bine meritată, este emoția primei zile de școală pentru bobocii din clasa pregătitoare și din clasa I, dar și pentru preșcolarii de la grădiniță. Este momentul în care, după o lungă vacanţă,  sunetul  cristalin al clopoţelului răsună din nou pe holul şcolii.
La fiecare început de septembrie, noi toţi, elevi, părinţi, cadre didactice, întoarcem filele calendarului și rememorăm primele zile de școală din viaţa fiecăruia dintre noi, cu emoţiile, sfiala și optimismul pe care le-am trăit an de an.
Începutul unui nou an școlar, dincolo de momentul festiv și de bucuria pe care o trăim, ne reamintește că a sosit clipa să urcăm încă o treaptă spre maturitate, spre cunoaștere. Învăţătura este mijlocul prin care putem atinge cunoașterea și, pentru a realiza acest lucru, trebuie să conștientizăm că numai prin unirea eforturilor putem realiza schimbarea în bine a societății în care trăim.
Trăim astăzi împreună un moment de speranţă, un simbolic prag pentru noi toti, ce poate conduce spre succes.
Dragi elevi, trebuie să înţelegeţi că este foarte important ca şcoala să fie principala voastră preocupare. Dacă învăţaţi, daţi sens eforturilor prinţilor voştri şi eforturilor noastre, îi faceţi fericiţi, deveniţi voi înşivă Oameni. Veţi fi admiraţi şi respectaţi, pentru ca veți ști că valorile umane fundamentale sunt binele, adevărul,  munca, încrederea, responsabilitatea, seriozitatea, punctualitatea, toleranța, spiritul de echipă, aprecierea muncii celorlalţi, competitivitatea….
Orice zi este importantă, dar cea mai importantă este ziua de azi. Nu o pierdeţi! Acesta să fie motto-ul vostru în fiecare zi din acest an şcolar.
Dragi colegi, aceşti copii ni s-au încredinţat spre a fi pregătiţi pentru viaţă. Trebuie să-i ajutăm punând cărămidă lângă cărămidă la construcţia lor ca oameni. Dacă aceste cărămizi nu sunt aşezate corect pe zid, există şansa ca acest zid să se dărâme, iar copilul, si apoi tânărul să înregistreze eşec după eşec. Nouă ne revine sarcina să găsim acele căi corecte pentru a ajunge la inima elevului iar acesta să simtă dorinţa noastră de a-l duce pe drumul cel bun. Educaţia adevărată  modelează şi cultivă pe om nu numai profesional, ci şi spiritual. Dumneavoastră, stimaţi dascăli, sunteţi chemaţi să îndepliniţi o profesie deloc ușoară, dar frumoasă, purtând responsabilitatea de a lumina mintea și de a sensibiliza sufletul copiilor aflaţi pe băncile școlii!
Dumneavoastră, dragi părinţi, vă mulţumesc că sunteţi alături de noi în munca nobilă de modelare a spiritului şi moralei copiilor noştri. Vă doresc să faceţi parte din viaţa şcolii pentru ca împreună să contribuim la pregătirea pentru viaţă a copiilor noştri, să ne priviți cu respect și înțelegere, să fiți convinși că vom da totul: experiență, încredere și dragoste în relația cu copiii pe care-i formăm.
Vă mulţumesc pentru eforturile permanente şi constante de a fi partenerii noştri în activităţile şcolii. Vă doresc sănătate şi înţelepciune alături de copiii dumneavoastră, care sunt de azi, pentru încă un an, şi copiii noştri.
Vă doresc tuturor să aveţi parte de un an plin de satisfacţii şi împliniri, bobocilor le doresc să aibă parte de ani  minunaţi în şcoala noastră, școlarilor  din celalalte clase rezultate cât mai bune la invățătură și disciplină, iar  elevilor din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a succes la evaluările  care îi asteaptă în acest an școlar.
Închei prin a vă ura la toți să aveți parte de multă sănătate și putere de muncă, de multe bucurii și realizări!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
                                                                Director,
                                                                Prof. Velinca Bogici

 

 

 

vineri, 12 septembrie 2014

Școala Bucovăț la inceput de an școlar, 2014-2015

Clasa pregatitoare, Învățător - prof. Iorga Ionela






Clasele I-III (învățământ simultan), Învățător - prof. Engelmann Loredana




Clasele II-IV (învățământ simultan), Învățător - prof. Popescu Diana




Clasele V-VI (învățământ simultan), Diriginte - Prof. Rădoiu Minerva




Clasa a VII-a, Diriginte - prof. Măgăț Radu





Clasa a VIII-a, Diriginte - prof. Poenaru Mariana





Sala profesorală




Secretariat



Cabinet Director



 
Coridoare