joi, 28 februarie 2013

Prevenirea traficului de persoane


„Mie?!  NU mi se poate întâmpla!” Decide AZI...Nu MÂINE! Traficul de persoane există!...

             Moto:    “O societate și un viitor mai  sigure nu pot fi realizate decât  prin efortul conjugat al întregii comunități”


http://www.calameo.com/read/001883488f1ccaefafa6f


       Joi, 28.02.2013, elevii claselor VII-VIII au participat la o activitate tematică pe tema traficului de persoane și a efectelor acestuia asupra tinerilor. Activitatea a fost organizată de doamnele profesoare Rădoiu Minerva și Bogici Velinca în cadrul unei campanii de prevenire a fenomenului traficului de persoane derulate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Centrul  Regional Timișoara Împotriva Traficului de Persoane.
       Activitatea a răspuns nevoilor de informare corecta a copiilor pe tematica  traficului de ființe umane – problema care până acum a fost mai puțin abordată în cadrul școlii.
      Coordonatorul acțiunii, Dl. agent principal Marius Mitran de la Poliția Comunei Bucovăț, a explicat copiilor ce înseamnă cunoaşterea, prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane.
      La finalul acțiunii elevii au conștientizat care sunt factorii de risc și au identificat modalitățile de prevenire şi înlăturare a acestora, prin adoptarea unei atitudini sănătoase.      




ŞI TU POŢI DEVENI O VICTIMĂ!!!   INFORMEAZĂ-TE!














marți, 19 februarie 2013

Vă invităm la teatru.....


        Zeci de elevi si preșcolari ai școlii noastre au vizionat piesa de teatru ”Ursul păcălit de vulpe” pusă in scenă de Ramona Hrișcu și Valentin Ligi, actori ai Trupei de teatru de păpuși ”Magic Oz” din Timișoara. Interpretarea personajelor a fost una autentică, tinerii actori reușind să capteze atenția copiilor și să creeze divertisment de calitate pentru copii. Spectacolul s-a desfășurat intr-o maniera interactivă, fiind astfel conceput încât să implice în mod direct și copiii la piesa de teatru prezentată.







 

MEGAZONE - activitate extrașcolară


E necesar să avem timp liber dar la fel de necesar este să socializăm şi să ne aflăm în compania unui prieten atunci când practicăm un sport, când ne relaxăm sau când ne bucurăm de un hobby. Activităţile de recreere pot îmbrăca forme variate, de la cele active (jocuri de mişcare, jocuri sportive, excursii, plimbări etc) până la cele pasive (lectură, vizionarea unui film, pictarea unui tablou, cusutul unui goblen, jocuri video etc.). O idee de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut au avut-o elevii clasei a V-a care împreună cu diriginta lor, d-na prof. Daniela Țocu au poposit la Megazone din Timişoara. Timpul liber petrecut aici a fost recreativ, distractiv și de destindere.
 
 
 
 
 
 

 
 
 

 

joi, 14 februarie 2013

Valentine's Day

Mulți dintre noi ne întrebăm cine a fost Sf. Valentin si care sunt originile acestei sărbători. Exista mai multe versiuni ale acestei istorioare, care îmbinate au născut o legendă: Legenda Sfântului Valentin.



Legenda Sfântului Valentin
        A fost odată un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. El era un luptător îndârjit și a avut multe războaie. El a vrut o armată puternică dar majoritatea bărbaților romani nu doreau să meargă în luptă. Împăratul s-a gândit că, in locul luptei, bărbații preferau să stea acasă cu soțiile și copiii lor. In consecință, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldații din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbați să meargă la război și să lupte ca niște adevărați soldați.
       Valentin, care era un preot creștin, credea că dreptul oamenilor de a sa căsători era dat de Dumnezeu, iar Claudiu al II-lea nu avea dreptul să-l interzică. Valentin a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind făcute în locuri secrete, pentru a nu putea fi găsit de împărat.
        Intr-un final, Claudiu l-a găsit si l-a arestat. Lui Claudiu i-a plăcut personalitatea lui Valentin, considerând că este un om tânăr și înțelept. L-a încurajat să renunțe la creștinism și să devină un soldat roman. Când Valentin a refuzat, a fost întemnițat și condamnat la moarte. Până în ziua execuției, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi și le-a semnat scriind "Adu-ți aminte de Valentin al tău."
       Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Nu se cunosc toate detaliile legate de viața sfântului Valentin si nu se știe dacă legenda are o bază istorică reală.

Iată cum i-a inspirat Sf. Valentin pe elevii școlii noastre la orele de Educație plastică:












Tuță Raluca, cls. a VII-a

Sferilă Iasmina, cls a VII-a

Bîrză Daria, cls. a V-a

Cinca Laurențiu, cls. a VII-a



Stoica Larisa, cls a V-a

Cotoc Mădălin, cls. a VI-a
Florescu Larisa, cls. a VII-a


Dan Alexandra, cls. a VII-a

Știr Ana-Maria, cls. a V-a

Lăcătuș Diana, cls. a V-a

Pleșa Adelin, cls. a V-a



Pătru Ana-Maria, cls. a V-a

Grosu Eduard, cls. a V-a

Pătru Ana, cls. a V-a


Luca Alexandru, cls. a V-a

Hromei Augustin, cls. a V-a



Zakor Valentina, cls. a VII-a