luni, 24 februarie 2020

Ziua porților deschise


Clasa pregatitoare, 2020 – inscriere, termene, documente



CARE ESTE CALENDARUL DE ÎNSCRIERE?

Înscrierile vor avea loc în două etape.
La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, după prima etapă.

A. Prima etapa: 4 – 23 martie 2020
– de luni pâna vineri, între orele 08:00 – 15:00 la secretariatul școlii
– părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ.
   1 aprilie 2020: afişarea listei copiilor inscriși după prima etapă.

B. A doua etapă: 23 – 30 aprilie 2020
• Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.
• Completarea şi validarea cererii de înscriere se face la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie din cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua. 
• 7 mai: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe situl ISJ Timiș a listei copiilor înscrişi, după a doua etapă.

CE OFERIM:
v cadre didactice calificate, cu experienţă şi bine pregătite;
v asistenţă psihopedagogică pentru elevi, părinţi, cadre didactice;
v cluburi educaţionale (prin proiectul ”Educația – centrul schimbarii în comunitate”) 
v activităţi extraşcolare;
v activităţi sportive; 
v tabere şi excursii;
v serbări şi programe artistice.

ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE:
Părinţii vor veni şi cu actele în original pentru certificarea conform cu originalul a fotocopiilor prezentate.
·          cerere tip de înscriere care se completează la secretariatul şcolii – poate fi descărcată de inscriere;
·          fotocopie + original certificat naştere copil;
·         fotocopie C.I./B.I. ale părinţilor + C.I./B.I. original a părintelui/ tutorelui legal care înscrie copilul;
·         părinţii divorţaţi depun la înscriere hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească şi unde a fost stabilită locuinţa minorului; prin domiciliu se înţelege inclusiv reşedinţă;
·         declaraţie notarială (în situaţia în care ambii părinţi vor pleca în străinătate) privind încredinţarea minorului;
·          dovada de vaccinări în original; 
·          rezultatul evaluării psihosomatice a copilului care împlineşte vârsta de 6 ani după data de 31.08.2020.

Evaluare psihosomatică la clasa pregătitoare
ACTE NECESARE PENTRU EVALUAREA PSIHOSOMATICĂ:
·         cerere tip de înscriere care se completează şi se depune la sediul unităților la care se realizează evaluarea;
·         fotocopie certificat naştere copil;
·         adeverinţă medicală/ aviz medical de la medicul de familie cu specificaţia "apt pentru şcoală".