miercuri, 31 iulie 2019

NOI in presa online


      Corul de copii „Consonanţe”, din Timiș, a fost selectat să cânte în perioada 13-15 și 20-23 septembrie la Festivalul Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti. Anul acesta, la festival, cei care derulează Programul Naţional Cantus Mundi lansează proiectul „Oraşul Cântă”, unde sute de copii din România vin la Bucureşti şi cântă în instituţii de cultură, muzee, parcuri, centre comerciale.

În seara din 14 septembrie, copiii din Timiș pot fi ascultaţi la Muzeul Naţional „George Enescu”, urmând ca celelalte concerte să aibă loc în diferite centre comerciale şi parcuri din Bucureşti. Din cor fac parte copii de la Şcoala Gimnazială nr. 2, de la Școala nr. 25 din Timişoara şi elevi de la Şcoala Gimnazială din Bucovăţ, dirijaţi de Daniel-Alex Milencovici, profesor de Educație muzicală. Copiii din cor au în repertoriu piese compuse de George Enescu, dar şi de Rodica Giurgiu, profesor la Facultatea de Muzică şi Teatru din Timişoara.
Un aspect inedit este faptiul că elevii din Timiș au ales ca reprezentaţia lor din parcurile bucureştene să aibă loc într-o costumaţie pe care o vor confecţiona din materiale reciclabile – ,,Sprijinim natura prin actul artistic”.
Corul Consonanţe şi-a început activitatea în anul 2017, la inițiativa profesorului Daniel-Alex Milencovici şi a directorului Şcolii Gimnaziale din Bucovăţ, Velinca Bogici. Din anul 2018, corul s-a înscris la Programul Naţional Cantus Mundi şi face parte din reţeaua naţională de coruri pentru copii. De altfel, în luna august a anului 2018 copiii au participat la Festivalul Cantus Mundi de la Bucureşti, unde au cântat alături de Corul Naţional de Cameră Madrigal-Ion Marin, la aniversarea a 55 de ani de înfiinţarea acestui ansamblu, fiind dirijaţi de maestrul Ion Marin şi Anna Ungureanu. Copiii din „Consonanțe” au reprezentat România, în anul 2018, la Festivalul Internaţional Joy of Europe, la Belgrad, Serbia.
Din anul 2019, corul „Consonanţe” s-a mărit. Aici cântă din acest an și copii de la Şcoala Gimnazială nr. 2 şi nr. 25 din Timişoara, care au avut prima experiență artistică la Bucureşti, la Festivalul Cantus Mundi, unde au cântat alături de trupele Vunk şi Iris.
Daniel Milencovici, dirijorul corului, face parte din comunitatea celor mai inovativi profesori din România a Academiei Aspire for Teachers, este trainer al Programului Naţional Cantus Mundi şi evaluator la diferite festivaluri naţionale de muzică. Milencovici este absolvent al Facultăţii de Muzică şi Teatru din Timişoara, specializarea Interpretare Muzicală-Canto.

duminică, 28 iulie 2019

Tabără socială la mare

S-a terminat inca o tabara la mare. Multumim ISJ TIMIS pentru tabara oferita copiilor nostri. New Paradise- Eforie Sud, un loc plin de amintiri placute!



Cantus Mundi Fest - Bucuresti!


Corul Consonanțe al scolii noastre se pregătește să plece spre București unde o sa cânte la concertul de închidere al Festivalului Cantus Mundi cu renumita soprana FELICIA FILIP, trupa #IRIS si trupa #VUNK.
De asemenea, în 13 iulie il vor întâlni pe Smiley si Irina Rimes la concertul de la ora 20:00🎶

Vor fi momente de neuitat!😍😍     

Succes, minunați copii!😊