luni, 28 octombrie 2019

Intâlnire emoționantă la 50 de ani de la terminarea școlii generale


O revedere cum rar se întâlnește, plinã de emoție, de încântare și nostalgie, s-a petrecut sâmbătă, 26 Octombrie 2019, la Școala Gimnazială din Bucovăț, unde promoția 1969 s-a regãsit, dupã 50 de ani. Fostii colegi și-au dat întâlnire, ca pe vremuri, în fața școlii, într-o dimineațã frumoasã de toamnã. Unii s-au recunoscut îndatã, alții au fost nevoiți sã mai facã o datã cunostințã, întrucât pãrul cãrunt, zâmbetul parcã mai domol și mersul mai agale i-a schimbat un pic pe școlarii entuziaști de altãdatã.
In prezența d-nei director, a primarului și a viceprimarului comunei, fostul profesor, dl. Stanciu Gheorghe, a citit catalogul clasei a VIII-a din 1969, iar absolvenţii de atunci au luat cuvântul, povestind despre viaţa lor, despre cariera lor, precum şi despre copii, cu care s-au mândrit aproape toţi. 
Tot ei au subliniat bucuria reîntâlnirii la școala din Bucovăț, o școală care le-a trasat multora destinele.

sâmbătă, 19 octombrie 2019

Atelier de gândire critică prin lectură

Copiii clasei a 4 a din proiectul "Educatia- Centrul Schimbarii in Comunitate", proiect sprijinit de United Way Romania, au participat vineri, 18.10.2019, alături de d-na Irina Anca Muresan, la un Atelier de gândire critică prin lectură, prin evenimentul cu numele "LITTLE LIT" care se desfașoara la nivel național
Povestea fașcinantă a celor 3 animaluțe : Sasha, Zuzu și Ianna, i-au determinat pe copii, să intre pe 
deplin în lumea poveștilor 







miercuri, 9 octombrie 2019

Librarul cu papillon

Librarul cu papillon este un tip simpatic, ne-a servit un ceai si o poveste. Astazi copiii din Bucovat, prin Proiectul sustinut de Asociatia Copii cu sprijinul United Way Romania, au petrecut o zi speciala plina de povesti si jocuri de societate la libraria Librarul cu Papillon din Timișoara.