marți, 1 ianuarie 2013

Gânduri de început de an.....

Dragi elevi,
Vă doresc un an bun, plin de succese şi împliniri!
La începutul semestrului I al acestui an școlar, ne-am propus să facem din  şcoala noastră un loc cât mai primitor pentru voi. Împreună am reușit asta și vă mulțumesc și pe această cale că aveți grijă de tot ceea ce s-a făcut ca voi să vă simțiți bine în orele petrecute la școală. Ştiu că încă sunt multe de făcut, dar cu ajutorul vostru, al familiilor voastre și al comunității din care facem parte, vom reuși cu siguranță, ceea ce ne dorim.  
       Pe colegii mei de la catedră, care cu dăruire şi răbdare deschid orizonturile cunoaşterii pentru toţi elevii noștri, îi asigur de profundul meu respect pentru munca de apostolat pe care o fac. Le doresc multă sănătate și putere de muncă și un an cu multe satisfacții personale!
      Conştientă fiind de faptul că, formarea copiilor nu se poate realiza doar în şcoală, chem părinţii să ne fie parteneri reali în activitatea noastră, spre binele copiilor.
      Noul an, 2013, dincolo de toate noutățile pe care le aduce, trebuie să stea sub semnul seriozității, din partea tuturor actorilor educaționali: elevi, profesori, părinți, autoritatea locală. Este momentul în care putem participa activ cu toții la schimbarea calitativă pe care învățământul românesc o așteaptă de foarte mulți ani.
        Doresc ca anul 2013 să vă aducă sănătate şi bucurii.
             Mult succes tuturor!
                                                              Director
                                                   
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu