miercuri, 26 iunie 2013

26 iunie - Ziua Drapelului Naţional

Tricolorul, arborat în bernă de Ziua Drapelului, în memoria victimelor tragediei rutiere din Muntenegru

Ziua de 26 iunie a fost proclamată în 1998 ca Zi a Drapelului Naţional. Conform legii, această zi trebuie marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Guvernul României a decis marţi, 25.06.2013, declararea zilei de 26 iunie 2013 zi de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria victimelor gravului accident produs în Muntenegru, soldat cu moartea a 18 români. În ziua de doliu naţional drapelul României se arborează în bernă.
           Datorită acestui tragic eveniment, activitățile școlii noastre, programate pentru această zi, se suspendă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu