joi, 25 iunie 2015

Steagul este România!


Ziua Drapelului Naţional, simbolul nostru naţional, al tuturor românilor, se sărbătoreşte în fiecare an, pe 26 iunie.
Revoluţia din 1848 a prilejuit afirmarea drapelului tricolor drept cel mai reprezentativ însemn naţional al băştinaşilor din vechea Dacie. Unul din primele decrete ale guvernului provizoriu, de la acel moment a stabilit înfăţişarea steagului ţării.
Decretul din 14 iunie 1848 preciza: “steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben şi roşu. Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri, cât şi pe monumentele şi decretele publice se va compune din două cuvinte: “DREPTATE – FRĂŢIE”.
La 1/13 septembrie 1863, cu prilejul aniversării a 15 ani de la luptele din Dealul Spirii, s-au distribuit unităţilor militare noi drapele tricolore. Domnitorul patriot, Alexandru Ioan Cuza, a rostit atunci o impresionantă cuvântare în cadrul căreia a definit cu alese cuvinte steagul ţării: “Steagul e România ! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii, unde se vor naşte copiii noştri !… Steagul este totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu