joi, 1 aprilie 2021

Vacață plăcută!



Dragi copii, deși nu suntem de accord (noi, profesorii) cu o lună de vacanță, hotărârea este luată la nivel de minister și trebuie s-o respectăm cu toții.

Azi este prima zi din vacanța voastră de Paști și pentru ca să vă fie bine, vă recomandăm să stați cât mai mult în aer liber, să vă jucați, să vă plimbați, să faceți drumeții până la Parcul Dendrologic, să faceți sport, să admirați și să studiați plantele și florile, să observați păsările, să vă plimbați cu bicicleta, să vă ajutați părinții în grădină, să faceți orice e posibil de făcut afară. Și, pentru că sper, că nu ați primit teme multe de la profesori, iar dacă ați primit să fie interesante și atrăgătoare, vă rog să citiți câte ceva în fiecare zi, să mănâncați sănătos și să vă odihniți, pentru că noi, profesorii voștri, credem că este foarte important ca, după această perioadă grea, să vă echilibrați din punct de vedere fizic, emoțional și mental, astfel încât să ne reintoarcem la școală în luna mai într-o stare de bine.

Gând bun!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu