joi, 24 aprilie 2014

Sf. Gheorghe - Hramul bisericii din Bucovat



Ziua de 23 aprilie a inceput solemn, la Biserica Ortodoxă din Bucovăţ, unde sătenii s-au adunat pentru slujba de hramul bisericii, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Ca în fiecare an, sărbătoarea hramului bisericii a prilejuit şi organizarea de spectacole, la care şi-au dat concursul copiii şi tinerii din sat, îmbrăcaţi în costume populare, astfel încât, tradiţia şi obiceiurile locului să nu fie pierdute. Ruga satului reprezintă sărbătoarea întregii comunităţi si un moment de reintoarcere la traditie, de sarbatoare si de reintalnire.
      Participanţii sunt atât locuitorii comunei Bucovăţ, cât şi rudele, prietenii acestora, tinerii plecaţi în străinătate care se întorc în preajma acestei sărbători, alţi locuitori din satele vecine şi toţi cei care doresc să se distreze şi să se simtă bine.


















Raport final - Scoala altfel


RAPORT FINAL
PROGRAMUL „ŞCOALA ALTFEL: SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”

1.      Titlul Proiectului:  ,, HAI  LA ŞCOALĂ, FĂRĂ ŞCOALĂ!

2.      Numărul de activităţi derulate: 35
·      Crosul grădiniței
·      La doi paşi de noi - Să ne cunoaştem împrejurimile
·      Jocuri şi întreceri sportive
·      Crosul școlii
·      Alege să nu fi violent!
·      Jocuri sportive pe echipe
·      Marionete -  Ne jucăm cu marionetele
·      Din lumea poveştilor  
·      Reciclăm   confecţionarea unor obiecte din materiale reciclabile
·      Teatru muzical - Hansel şi Gretel
 ·      La doi paşi de noi Herghelia Izvin, Cramele Recaş, Complexul Herneacova
·      Să ne cunoaştem împrejurimile - Parcul Dendrologic Bazoșu Nou
·      Tu alegi, cheia e la tine! – vizită la Penitenciarul din Timișoara
·      Salată de fructe și legume
·      Grădinița mea, casa mea  - ecologizarea curții grădiniței
·      Pădurea – aurul verde al planetei
·      Să avem o curte curată
·      S.O.S - Salvaţi pământul
·      Pădurea – aurul verde al planetei
·      Balsam pentru suflet - Vizitarea Centrului Maltez din Timisoara
·      Cinema la școala mea - Vizionare film  ,,O scrisoare pierdută”
·      Şcoala noastra ca o floare
·      Tradiții și obiceiuri – pictură și ornare de obiecte populare
·      Încondeiem ouă de Paști
·      Iepuraşul aşteptăm şi pe Domnul lăudăm !
·      Icoane pentru suflet – ateliere de pictură
·      « Omul sfinţeşte locul - Primar pentru o zi!»
·      Punţi între generaţii - Să ne cunoaştem valorile comunei
·      Inteligență, joc și creativitate la limba română
·      Ne pregătim sufletește pentru Sfintele Paști - Vizită la biserică și sfânta împărtășanie
·      Icoana în sufletul copilului – pictură pe sticlă și pictură pe lemn
·      Mai aproape de Dumnezeu
·      Codul bunelor maniere
·      Orientare turistică - Geografia în natură
·      Viiorul incepe azi – activitate de orietare școlară și profesională/ vizite la unele licee și grupuri școlare din Timișoara
 
3.      Tipul de activităţi derulate:
               ·         culturale;
·         artistice;
·         de educaţie ecologică şi protecţie a mediului;
·         de educaţie pentru sănătate;
·         de responsabilitate socială şi cetăţenie democratică;
·         religioase;
·         sportive;
·         ştiinţifice;
·         ateliere.

4.      Resursele implicate (număr cadre didactice, număr elevi/preşcolari etc.): 13 cadre didactice; 155 elevi şi preşcolari

5.      Parteneri implicaţi (numele instituţiei):
·         Postul de Poliţie Comuna Bucovăţ;
·         Dispensarul Medical Bucovăţ;
·         Biserica Ortodoxă Comuna Bucovăţ;
·         Trupa de teatru muzical “Fascinaţia sunetului” Timişoara;
·         Herghelia Izvin;
·         Cramele Recaş;
·         Complexul Herneacova;
·         Serviciul Maltez Timişoara;
·         Penitenciarul Timişoara;
·         Primaria Comunei Bucovăţ;
·         Parcul Dendrologic Bazoşu Nou.

6.      Menţionarea spaţiilor de desfăşurare a activităţilor (în cazul în care au fost şi altele, în afara unităţii de învăţământ):
·        Herghelia Izvin;
·        Cramele Recaş;
·        Complexul sportiv Herneacova;
·        Serviciul Maltez Timişoara;
·        Penitenciarul Timişoara;
·        Grupul Scolar ”E. Ungureanu”, Timişoara
·        Parcul Dendrologic Bazoşu Nou.

7.      Menţionarea tipurilor  activităţilor desfăşurate:

1.      Activităţi culturale şi artistice:
Obiective:
v  Menţinerea şi valorificarea tradiţiilor;
v  Educarea elevilor prin arta teatrală, literatura română şi universală;
v  Formarea şi încurajarea spiritului creator al elevilor cu înclinaţii artistice;
v  Să utilizeze corect tehnica picturii pe sticlă;
v  Să manifeste interes pentru realizarea lucrării;
v  Să trăiască bucuria reușitei personale și a grupului.;
v  Să manifeste interes pentru participarea la activitate şi dorinţă de afirmare;
v  Promovarea spiritului artistic;
v  Să recunoască materialele puse la dispoziţie;
v  Să lucreze corect,curat ordonat.

2.      Activități sportive:
Obiective:
v  Încurajarea elevilor de a practica unui sport pentru educație, recreere sau performanță;
v  Promovarea spiritului de ”fair-play”;
v  Dezvoltarea spiritului de echipă;
v  Manifestarea  interesului pentru dezvoltarea fizică a organismului;
v  Manifestarea spiritului de competiţie;
v  Participarea activă şi conştientă la activităţile practice;
v  Îmbunătăţirea capacităţii de efort.

3.      Activități de educație pentru cetățenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare
Obiective:
v  Promovarea valorilor durabile în rândul tinerilor;
v  Promovarea și respectarea drepturilor omului în conformitate cu reglementările internaționale;
v  utilizeze corect reguli de comportare civilizată, în spaţiul privat şi public;
v  Să exerseze corect, în situaţii date, deprinderile comportamentale de bază;
v  Să diferenţieze atitudini civice pozitive / negative, în situaţii social – contextuale;
v  Să formuleze opinia proprie;        
v  Sǎ conştietizeze importanţa unui comportament manierat.

4.      Activități de educație pentru sănătate și stil de viață sănătos
Obiective:
v  Formarea și promovarea unui stil de viață sănătos;
v  Dezvoltarea unor competențe cheie: noțiuni, concepte și principii specifice pentru o viață sănătoasă.

5.      Activități de educație ecologică și protecție a mediului
Obiective:
v  Promovarea activităților ecologice;
v  Stimularea voluntariatului în rândul tinerilor prin participare la activități de ecologizare;
v  Educarea tinerilor pentru respectarea florei și faunei;
v  Conștientizarea efectului omului asupra mediului înconjurător și diminuarea acestuia;
v  Să participe şi să coopereze activ  alături de  colegii lor  în acţiuni  de  protejare a mediului;
v  Să-şi formeze  deprinderi de plantare şi ocrotire a spaţiilor verzi din curtea şcolii şi vecinătatea acesteia;
v  Să conştientizeze importanţa unui aer curat pentru o viaţă sănătoasă;
v  Să-şi exprime atitudinea pozitivă faţă de natură ;
v  Să consţientizeze  realitatea înconjurătoare ca pe un mediu necesar vieţii, odihnei, studiului;
v  Să identifice impactul activităţii omului asupra mediului înconjurător, analizând situaţii concrete din natură;
v  Să participe activ la acţiuni ce promovează sănătatea mediului, desfăşurarea unor activitati practice de ecologizare a mediului local.

6.      Activităţi ştiinţifice:
Obiective:
v  Realizarea unor unor aplicaţii practice pornind de la noţiuni teoretice;
v  Dezvoltarea gândirii creative;
v  Familiarizarea cu aplicaţiile de tip „open source”;
v  Dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă;
v  Conştientizarea pericolelor ce pot apărea în urma unui comportament incorect (incendii, poluarea apei, moartea peştilor...);
v  Conştientizarea pericolelor ce pot surveni în urma nerespectării regulilor de circulaţie.

7.      Activităţi religioase :
Obiective:
v  Să formuleze opinia proprie;
v  Sǎ conştietizeze importanţa unui comportament manierat;
v  Să se spovedească;
v  Să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos;
v  Să realizeze picturi corespunzătoare praznicului Învierii.

ANALIZA SWOT
a.      Puncte tari
  • Personal didactic calificat, cu experienţă la catedră;
  • Implicarea tuturor cadrelor didactice în desfăşurarea şi organizarea activităţilor;
  • Existenţa spaţiilor necesare desfăşurării oricărui tip de activitate;
  • Existenţa parteneriatelor cu diferite instituţii;
  • Existenţa unei planificări riguroase a activităţilor conform Anexei la OMECTS nr. 3818/2013;
  • Tradiţie în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor din domenii variate de activitate;
  • Posibilitatea elevilor de a opta pentru activităţile propuse la nivelul şcolii şi care se pliau pe personalitatea şi competenţele lor.
b.      Puncte slabe
-         insuficientă implicare în mass-media pentru îmbunătăţirea imaginii şcolii;
-         insuficientă implicare a familiei în viaţa şcolii;
-         percepţia greşită a unor elevi şi părinţi în ceea ce priveşte activitatea extraşcolară;
-         slaba implicare a comunităţii locale în desfăşurarea acestor activităţi;
-         lipsa/insuficienţa resurselor materiale adecvate pentru o mai bună desfăşurare a acestor activităţi;
-         lipsa fondurilor atât pentru desfaşurarea unor activităţi cât şi pentru recompensarea elevilor.
c.       Oportunităţi
-         programul s-a desfăşurat în prima parte a zilei;
-         ieşirea din tiparul riguros curricular;
-         atitudinea pozitivă a cadrelor didactice pentru realizarea activităţilor propuse.
d.      Ameninţări
  • multitudinea ofertelor de activităţi poate duce la suprasolicitare şi lipsă de eficienţă;
  • condiţiile meteo nefavorabile desfăşurării unor activităţi in aer liber.
8. Recomandări, sugestii :
      -    programele de activităţi să cuprindă şi un numar de 2-3 activităţi suplimentare in cazul in care timpul este nefavorabil;
 -     instituţiile publice care organizează ‘’Ziua porţilor deschise’’ (Poliţie, Jandarmerie, ISU, etc) să publice din timp programul pentru vizitare, pentru a putea fi integrat in programul de activităţi al şcolilor .

       9. Rezultatul acestor activităţi se poate descoperi  vizitând blogul şcolii .