joi, 30 mai 2013

Luna mai - luna activităţilor sportive

     Dorința evilor noștri de a participa la diverse activități sportive s-a materializat în aceasta perioadă prin participarea la mai multe competiții sportive.
     Participarea la aceste activități sportive a implicat din partea elevilor noștri o pregătire specifică probelor sau ramurilor sportive la care au participat. Activitățile sportive la care au participat activ elevii școlii noastre au fost atât la nivel local cât și la nivel zonal și județean.
     Dacă la nivel local au participat toți elevii școlii, pentru competițiile organizate de Inspectoratul Școlar Județen Timiș, în colaborare cu Direcția Județeană a Tineretului și Sportului, sub titulatura ”Crosul Tineretului”, au participat un număr de 11 elevi cu rezultate atletice cele mai bune la nivel local.
      Rezultatele obținute la această activitate ne dau speranțe ca pe viitor să le îmbunatățim.
     O altă competiție de nivel județean la care au participat elevii noștri s-a desfășurat în data de 11 mai la Muzeul Satului din Timișoara, sub egida ”Zilele Europei”, organizată tot de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș în colaborare cu D.J.T.S și Prefectura Juedețului Timiș. Rezultatele obținute de către elevii noștri fac cinste instituției noastre și se încadrează în scopurile de promovare a activităților sportive școlare pentru o viață sănătoasă, activă și în scop distractiv și educativ.
      Ținta participării elevilor noștri la aceste activități educative și sportive este de a promova imaginea școlii noastre atât la nivel local, cât și județean. Printre obiectivele propuse putem evidenția pe cele de dezvoltare fizică armonioasă, de dezvoltare a personalității, a spiritului de echipă, a spiritului de inițiativă și anteprenorial al elevilor.
       În final, speranța noastră a dascălilor, părinților și elevilor este de a pune în folosul societății un număr cât mai mare de oameni valoroși și sănătoși.
                                                                                          Prof. Radu Magăț



Olimpiada sportivă în curtea școlii, 17 mai 2013:













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu